ASF avertizează asupra investițiilor făcute cu instrumente neautorizate
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Declaratie a lui Mohammad Murad
Declaratie a lui Mohammad Murad
ASF atrage atenția potențialilor investitori de a se informa temeinic asupra entității cu care doresc să încheie contracte de intermediere, în cazul adoptării deciziei de a efectua operațiuni cu instrumente financiare, respectiv de a verifica dacă societatea este înregistrată în Registrul ASF.

Într-un comunicat, Autoritatea de Supraveghere Financiară arată că a publicat recent pe site-ul propriu informări către investitori cu privire la faptul că entitățile Green Seeds Marketing S.R.L. și Cronos Ares Partners S.R.L. nu sunt autorizate de ASF să presteze servicii și activități de investiții în conformitate cu legislația în vigoare.

Anterior deciziei de a efectua operațiuni cu instrumente financiare complexe, investitorii trebuie să se asigure că înțeleg mecanismele asociate acestora, nefiind recomandate investițiile în astfel de instrumente dacă nu deţin cunoştinţe solide în domeniu și dacă nu își permit riscul de a pierde banii investiți.

Compania de brokeraj Robinhood, dată în judecată pentru moarte unui angajat

ASF atrage atenția și asupra faptului că furnizarea de servicii de investiţii sau desfăşurarea de activităţi de investiţii fără a deţine autorizaţia sau aprobarea necesară este incriminată de legislația pieței de capital, fiind considerată infracțiune, cu consecințele aferente în ceea ce privește modalitatea de cercetare și sancționare a acestor fapte.

Una dintre activitățile desfășurate de Autoritatea de Supraveghere Financiară în vederea asigurării stabilităţii, competitivităţii şi bunei funcţionări a pieţelor de instrumente financiare, pentru promovarea încrederii în aceste pieţe şi în investiţiile în instrumente financiare, precum şi pentru asigurarea protecţiei operatorilor şi investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive şi frauduloase este aceea de monitorizare a prestării pe teritoriul României de servicii şi activităţi de investiţii prevăzute de Legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare, cu modificările şi completările ulterioare, de către entităţi care nu sunt autorizate, în condițiile expres stipulate de lege să presteze astfel de servicii şi activităţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel