Armele rușilor. De ce se teme Occidentul de rachetele S-400
Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Sunt considerate printre cele mai sofisticate
Sunt considerate printre cele mai sofisticate
În pofida tuturor avertismentelor NATO și ale Statelor Unite, Rusia a început livrarea de rachete S-400 către Turcia. Ce reprezintă aceste arme și de ce sunt ele periculoase. 

S-400 este un sistem de apărare aeriană aflat în dotarea forțelor militare ale Rusiei încă din anul 2007 și conceput pentru a intercepta și doborî orice amenințare venit din cer, avion sau rachetă. Potrivit constructorului, gigantul industrial Almaz-Antei, S-400 are o rază de acțiune de 400 de kilometri, distanță pe care o acoperă în cinci minute.

Concret, o baterie S-300 este alcătuită din mai multe vehicule: un centru de comandtă, diferite stații radar mobile și până la 12 instalații de lansare, uriașe camioane dotate fiecare cu patru rachete. Mai multe zeci de astfel de sisteme au fost deplasate deja pe teritoriul Rusiei. Peninsula Crimeei, anexată de Rusia în 2014, a primit patru S-400, alte două baterii fiind, de asemenea, desfășurate în Siria, pentru a proteja bazele ruse de la Tartus și Hmeimim.

Cine a cumpărat?

Beijingul a fost primul client străin, în 2014. Oficial, livrările au început în aprilie 2018, primele teste chineze pentru S-400 debutând la mijlocul lunii trecute. India a cumpărat, la rândul ei, patru baterii S-400 pentru 5,2 miliarde de dolari. Furnizarea lor va începe la sfârșitul anului viitor. Alte țări s-au arătat interesate, în special Irak, Qatar sau Arabia Saudită.

De ce se teme Occidentul

S-400 este considerat un sistem de apărare aeriană dintre cele mai moderne din lume și care costă mai puțin decât concurentele americane, rachetele Patriot. Oficial, Washingtonul se teme că Moscova va utiliza S-400 livrate Turciei pentru a colecta informații legate de construcția avioanelor F-35 americane, aparate de vânătoare de ultimă generație, pe care Ankara le-a comandat în 100 de exemplare. SUA și NATO estimează, de asemenea, că S-400 este incompatibil cu echipamentele folosite de membrii Alianței Nordd-Atlantice.

Dar ceea ce deranjează cel mai mult Washingtonul este, potrivit agenției France Presse, faptul că Ankara achiziționează arme atât de sofisticate din Rusia. De fapt, Kremlinul a transformat rachetele S-400 în armă politică: prin vânzarea lor, ea crează discordie printre aliații NATO.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Ştirile dimineţii. Veşti bune pentru români

Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024. 

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel