Șapte zile decisive pentru Brexit!
Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Premierul Marii Britanii, Theresa May, a anunțat că va reveni, săptămâna aceasta, la Bruxelles pentru noi discuții legate de proiectul de acord privind Brexitul, negociat cu Uniunea Europeană, dar foarte constestat în Regatul Unit. 

După o săptămână dificilă, marcată de mai multe demisii din propriul guvern din cauza dezacordurilor vizând compromisul găsit în privința ieșirii Marii Britanii din UE, Theresa May a declarat că următoarele șase zile vor fi ”cruciale”. ”Sunt mai multe negocieri în curs și nimic nu e convenit atâta timp cât totul nu e convenit”, a afirmat premierul într-un interviu pentru televiziunea Sky news. La Bruxelles, May va discuta despre ”relația viitoare” dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană.

Într-un alt inteviu, pentru The Sun, May a insistat, subliniind că nu există alternativă pentru acordul negociat. ”Nu avem altceva pe masa de lucru. Nu există disensiuni unde să nu ne putem înțelege cu Uniunea Europeană”, a asigurat premierul, precizând că, ”dacă deputații resping acordul, ne vom întoarce, pus și simplu, în punctul de plecare. Ceea ce înseamnă mai multe neînțelegeri, mai multă incertitudine și un eșec al răspunsului nostru la vorul britanicilor”, a adăugat șefa cabinetului de la Londra.

Între timp însă, președintele laburiștilor, principala forță de opoziție, Jeremy Corbyn, a avertizat că partidul său nu va vota textul care va fi prezentat în Parlament în luna decembrie. El a îndemnat-o pe May să se ducă la Bruxelles și să renegocieze acordul, astfel încăt să obțină un aranjament vamal permanent cu Uniunea Europeană” și ”garanții privind drepturile”. Pe de altă parte, el a estimat că un al doilea referendum pe tema Brexit, o idee care a căștigat teren în ultimele luni, este ”o opțiune de viitor, dar nu pentru astăzi”. Theresa May o exclude categoric.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

UE începe să lucreze la noile sancțiuni împotriva Iranului

Mai multe state membre ale UE au cerut extinderea...

UE vrea ratificarea unui tratat împotriva pescuitului abuziv

Uniunea Europeană și guvernele a 13 țări au îndemnat...

FMI încearcă să calmeze "optimismul exagerat" al pieţelor

Fondul Monetar Internaţional a transmis un avertisment...

Bulgari a dezvăluit cel mai subțire ceas din lume VIDEO

Poate una dintre trăsăturile specifice sau ciudățeniile...

Ceasurile elvețiene iau cu asalt India

Producătorii de ceasuri elvețieni lansează un atac...

PANZANI dorește să intre la Bursa de Valori din Amsterdam

Fondul de investiții CVC a anunțat că vrea să se alăture...

Băncile europene cer să fie declarate sectoare strategice

Băncile europene fac un apel către Uniunea Europeană...

Cum pot fi lansate noi cazinouri în România?

În jocurile de noroc, concurența este un element...


pixel