Cererile se depun la Centrele Judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al Municipiului Bucureşti, de către administrator/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite, potrivit unui comunicat remis, miercuri, Agerpres.
Fermieri grăbiți-vă! Puteți depune cererile până pe 16 decembrie
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse (stabilită la 21,00 euro/1.000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a cărui valoare unitară este de 1,8959 lei/litru.
Premierul Florin Cîţu a susţinut o conferinţă de presă duminică, în care a vorbit de demisii după scandalul mutării...
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a trecut peste solicitarea făcută de către prim-ministrul Florin Cîţu.
Fondul Monetar Internaţional a avertizat duminică că ţările din Orientul Mijlociu şi Asia Centrală trebuie să-şi...
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a exclus duminică posibilitatea unui război cu Ucraina,...
După un an de pandemie de când bolnavi COVID-19 au stat cu săptămânile în spital, izolați complet de familie și...
Rareş Bogdan a explicat utilitatea "paşaportului verde" în Uniunea Europeană şi a spus ce formă va avea acesta....
Varianta de coronavirusului descoperită în Republica Africa de Sud (Africa de Sud) poate, într-o oarecare măsură, să...
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, a anunţat că va fi propusă prelungirea anului şcolar începând din 2022.