Apare un nou gigant în industria auto. Fuziune strategică
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Potrivit altor surse, citate de ziarul Handelsblatt, compania va reduce chiar și mai mult posturi, fiind avansată cifra de 5.000 de locuri de muncă care vor fi tăiate.
Potrivit altor surse, citate de ziarul Handelsblatt, compania va reduce chiar și mai mult posturi, fiind avansată cifra de 5.000 de locuri de muncă care vor fi tăiate.
Fuziunea dintre Fiat Chrysler și deținătorul Peugeot, grupul francez PSA, va fi finalizată la începutul lunii decembrie, transmite Reuters citând o sursă apropiată negocierilor.

Cele două companii au anunțat că au ajuns la un acord de principiu pentru fuziunea ce va crea al patrulea cel mai mare constructor auto din lume, cu o valoare de peste 50 de miliarde de dolari, peste 410.000 de angajați, venituri combinate de 190 de miliarde de dolari și 8,7 milioane de autovehicule vândute în lume în 2018.

Acționarii FCA și PSA vor deține câte 50% din operațiunile combinate. Fuziunea este privită drept o modalitate pentru cei doi constructori de a face față costurilor cu implementarea noilor tehnologii și de a trece peste o perioadă în care economia mondială se află pe o pantă descendentă, relatează Mediafax.

Sursa citată a spus că cele două grupuri auto lucrează la finalizarea tuturor detaliilor privind fuziunea și că speranța este ca momerandumul de înțelegere să fie semnat în "trei-patru săptămâni".

Citește și Se crează un nou gigant mondial al pariurilor online

"Asta înseamnă că acordul final ar putea fi semnat până în începutul lunii decembrie sau cel târziu până de Crăciun", spune sursa, confirmând un alt raport publicat sâmbătă în ziarul italian La Stampa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România a importat mai multe gaze naturale

În orice caz, așa reiese din datele statistice oficiale. 

În Japonia, AI prezice ce angajați vor demisiona

Companiile japoneze se străduiesc să-și protejeze...

FMI cere Germaniei să cheltuiască mai mult

În schimb, Franța și Italia au fost îndemnate să fie mai...

Bitcoin a efectuat a patra sa înjumătățire

Bitcoin și-a finalizat vineri "înjumătățirea", un...

Ştirile dimineţii. Veşti bune pentru români

Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024. 

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...


pixel