Anunț IMPORTANT făcut de laboratorul chinez Sinopharm
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
De ce a DEMISIONAT preşedintele gigantului farmaceutic Sinopharm
De ce a DEMISIONAT preşedintele gigantului farmaceutic Sinopharm
Laboratorul chinez Sinopharm a anunţat miercuri că unul dintre vaccinurile sale anti-coronavirus are o eficacitate de 79%, procent inferior celor revendicate de competitorii americani Pfizer şi Moderna, transmite AFP, care menţionează că Sinopharm este prima companie farmaceutică de stat chineză care a comunicat cifre privind eficacitatea unui vaccin în pregătire.

Într-un comunicat, Sinopharm a menţionat o eficacitate de 79,43% pentru acest vaccin produs de laboratorul CNBG din Beijing, procent inferior vaccinurilor laboratoarelor Pfizer-BioNTech (95%) şi Moderna (94,1%). Compania britanică Astrazeneca, asociată Universităţii Oxford, a indicat la rândul său o rată de eficacitate de 70%, dar care ar putea atinge 100% după două doze.

China, pe al cărei teritoriu a fost semnalată în urmă cu un an apariţia coronavirusului, are în curs de testare clinică faza 3 cinci vaccinuri. Sinopharm nu a precizat dacă aceste teste s-au încheiat pentru acest prim vaccin, însă a menţionat că a depus o cerere de omologare a acestui prim vaccin pe lângă autorităţile chineze.

Joe Biden este ÎNGRIJORAT: Lunile care vor urma vor fi foarte DIFICILE

Acest potenţial vaccin anti-coronavirus este unul din cele două vaccinuri pe care le dezvoltă Sinopharm în afară de cel produs de Institutul pentru Produse Biologice din Wuhan, oraş din centrul Chinei unde s-a detectat pentru prima dată coronavirusul.

Aceste două vaccinuri - dar şi altele dezvoltate de alte companii din ţara asiatică - au fost folosite în China începând cu luna iulie în cazuri excepţionale, centrate pe protejarea personalului sanitar,pe angajaţi ai programelor de prevenire a COVID-19, lucrători portuari şi transportatori sau persoane nevoite să se deplasate în ţări în care riscul de contagiere este încă ridicat, scrie EFE.

În urmă cu mai puţin de o lună, preşedintele Sinopharm, Liu Jingzhen, a declarat că aproape un milion de chinezi au fost vaccinaţi cu unul dintre aceste vaccinuri "de urgenţă" şi că doar asupra unui număr mic de oameni s-au înregistrat efecte adverse uşoare.

În prezent, patru vaccinuri dezvoltate de China au ajuns în faza 3 a testelor clinice - cele două vaccinuri produse de Sinopharm, unul produs de Sinovac şi un altul produs de CanSino Biologics -, la care se adaugă şi vaccinul produs de Pfizer-BioNTech, companie a cărui partener exclusiv în China, Fosun Pharma, a participat la testări. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel