Antibiotice Iași, profit în scădere, în primele șase luni
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Antibiotice Iași
Antibiotice Iași
Producătorul român de medicamente Antibiotice a obţinut în primele şase luni un profit net de 19,14 milioane lei, în scădere cu 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, se arată într-un comunicat al companiei al companiei.

În primul semestru din 2019, Antibiotice Iaşi a înregistrat un profit net de 22,31 milioane de lei.

Potrivit sursei citate, veniturile din vânzări, respectiv veniturile din vânzarea produselor farmaceutice către partenerii interni şi externi, realizate în primele şase luni au fost de 146,38 milioane de lei, ceea ce reprezintă 85% din valoarea obţinută în aceeaşi perioadă a anului 2019.

"Remarcăm faptul că, în contextul scăderii pieţei farmaceutice locale, afacerile la export au echilibrat veniturile prin creşterea ponderii acestora la 50% în primul semestru din 2020 (comparativ cu 42%, în 2019)", se menţionează în comunicat.

Compania a realizat, în aceeaşi perioadă, venituri totale în valoare de 182 milioane de lei, comparativ cu 206 milioane de lei, obţinute în prima jumătate a anului 2019.

Totodată, veniturile din exploatare sunt în valoare 179 milioane de lei, comparativ cu 203 milioane de lei în anul 2019.

Antibiotice Iași, profit de aproape 25 milioane de lei

"În primele şase luni ale anului 2020, marcate de criza noului coronavirus, compania a onorat contracte în valoare de 73,8 milioane de lei pe piaţa internaţională, reuşind o creştere cu 2%, comparativ cu anul anterior, când exporturile au înregistrat valoarea de 72,7 milioane de lei. Antibiotice a răspuns atât solicitărilor partenerilor tradiţionali, cât şi celor venite din partea sistemelor sanitare internaţionale, susţinându-le cu medicamente asociate tratamentului Covid-19, deşi condiţiile nu au fost din cele mai prielnice", se menţionează în comunicat.

Potrivit companiei, valoarea vânzărilor obţinute, la şase luni, la export, pentru medicamentele în formă finită şi substanţa activă Nistatină a reuşit să susţină cifra de afaceri a companiei astfel încât, în această perioadă marcată de "efectele de bumerang ale pandemiei, exporturile au reprezentat 50% din afacerile primului semestru".

"În contextul măsurilor luate în anul 2020, la nivel naţional, pentru limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2, prin limitarea mobilităţii fizice, reducerea internărilor în spitale şi a contactului cu cadrele medicale în primul semestru al anului 2020, consumul de medicamente, marca Antibiotice, pe piaţa internă, a atins valoarea de 152,3 milioane de lei, care reprezintă 91,2% din valoarea consumului înregistrată la jumătatea anului trecut, de 167 milioane de lei", se mai spune în comunicat.

Antibiotice Iaşi, cel mai important producător român de medicamente generice, are în portofoliu peste 150 medicamente de uz uman, în forme parenterale (pulberi pentru soluţii şi suspensii injectabile), forme solide orale (comprimate, capsule) şi forme topice (unguente, creme, geluri), ovule şi supozitoare. Acest portofoliu cuprinde medicamente din clasele antiinfecţioase de uz sistemic, preparate dermatologice, sistem musculo-scheletic, cardiovascular, tract digestiv, sistem nervos central şi medicamente pentru sănătatea femeii (sistem genito-urinar). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel