Anthony Fauci NU are încredere în Rusia și China
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Anthony Fauci AVERTIZEAZĂ omenirea: Produce mai multe daune, inclusiv DECES
Anthony Fauci AVERTIZEAZĂ omenirea: Produce mai multe daune, inclusiv DECES
Imunologul Anthony Fauci, vocea raţiunii ştiinţifice din Statele Unite cu privire la pandemia de COVID-19, şi-a exprimat vineri îndoieli cu privire la siguranţa vaccinurilor dezvoltate în prezent de Rusia şi China, informează AFP.

"Sper cu adevărat că ruşii şi chinezii îşi testează vaccinurile înainte de a le administra", a declarat Fauci în timpul unei audieri în Congresul american.

"Să afirmi că dispui de un vaccin gata de a fi distribuit înainte chiar de a-l testa este, după părerea mea, problematic, ca să nu spun mai mult", a adăugat respectatul director al Institutului american de boli infecţioase, care consideră că SUA nu vor fi nevoite să depindă de vaccinurile altor ţări.

Impactul pandemiei se va resimți mult timp (OMS)

Rusia a anunţat săptămâna aceasta că speră să înceapă producţia industrială a două vaccinuri COVID-19 concepute de cercetătorii din centrele de cercetare de stat începând din septembrie sau octombrie. Kiril Dmitriev, preşedintele unui fond suveran ce finanţează dezvoltarea unuia din cele două vaccinuri, a comparat cursa actuală pentru obţinerea vaccinul anti-COVID-19 cu cucerirea spaţiului.

"Americanii au fost uimiţi când au auzit semnalul Sputnik-ului", primul satelit lansat de URSS în 1957, a declarat Dmitriev pentru canalul american de ştiri CNN. "Cu vaccinul va fi la fel. Vom fi primii".

Moscova nu a făcut cunoscute date ştiinţifice care să susţină siguranţa şi eficacitatea vaccinurilor sale.

Mai multe proiecte care urmăresc obţinerea unui vaccin au arătat rezultate încurajatoare, inclusiv încercările unui institut chinez de cercetare militară realizate în comun cu grupul farmaceutic CanSino Biologics. Armata chineză a autorizat utilizarea acestui vaccin în rândurile militarilor la sfârşitul lunii iunie, chiar înaintea începerii ultimelor faze ale testării.

Trei vaccinuri dezvoltate în statele occidentale se află în ultima fază a studiului clinic pe oameni: unul de către compania americană Moderna, altul de către universitatea Oxford în parteneriat cu laboratorul AstraZeneca şi un al treilea de către alianţa germano-americană BioNTech / Pfizer. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel