Anisie despre naveta elevilor, programul Masa caldă şi costul standard
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Ministrul a prezentat trei măsuri pentru sistemul de educație
Ministrul a prezentat trei măsuri pentru sistemul de educație
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat marţi seara, la finalul şedinţei de guvern, că a propus trei măsuri pentru sistemul de educaţie, referitoare la decontarea navetei elevilor, extinderea programului "Masa caldă" şi stabilirea costului standard pentru unităţile de învăţământ preuniversitar.

"În această seară am propus Guvernului României trei măsuri bune pentru sistemul de educaţie. Prima ordonanţă de urgenţă este de modificare a art. 84 alin. 3 din Legea Educaţiei Naţionale. În felul acesta se armonizează legislaţia privind naveta elevilor, decontarea acestei navete, având în vedere faptul că decizia Curţii Constituţionale prevedea modificarea acestui articol, şi anume, se referă la sintagma 'decontării pe bază de abonament'. Această modificare pe care, în seara aceasta, am realizat-o este un prim pas pentru deblocarea decontării navetei elevilor. Pentru că această OUG va fi urmată de o hotărâre de guvern prin care vom stabili modul în care se va face această decontare a navetei elevilor", a arătat Monica Anisie.

Potrivit ministrului Educaţiei, această ordonanţă de urgenţă creează premisele pentru remedierea efectelor negative generate de Ordonanţa 51.

Cea de-a doua ordonanţă de urgenţă prezentată Guvernului de către ministrul Educaţiei este cea privind programul-pilot pentru acordarea unui suport alimentar preşcolarilor şi elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, în sensul extinderii programului la peste 65.000 de copii.

Citește și Transportul elevilor. Ministerul Educației schimbă condițiile de decontare

"Prin această ordonanţă de urgenţă am extins programul 'Masa caldă' de la 50 de unităţi de învăţământ, la 150 de unităţi. Acest program-pilot a început în anul 2016 şi a rămas la acelaşi număr de unităţi de învăţământ, 50, timp de trei ani. În felul acesta, prin OUG am extins programul şi vom avea peste 65.000 de beneficiari ca urmare a implementării", a precizat Anisie.

A treia măsură este cea referitoare la stabilirea costului standard prin hotărâre de guvern, cost standard atât pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, cât şi pentru unităţile de învăţământ particular şi confesional.

"Trebuie să precizez faptul că prin aceste două hotărâri de guvern stabilim şi costul standard şi, în felul acesta, îi anunţ pe colegii mei profesori, se materializează şi creşterea salarială pentru anul acesta bugetar, vorbim despre creşterea de la 1 ianuarie şi creşterea de la 1 septembrie", a mai spus ministrul Educaţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Florin Georgescu (BNR): Avem un capitalism semi-socialist

Asociaţii şi acţionarii companiilor au bani să le...

ANPC verifică magazinele online Temu și Shein

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Directorul JPMorgan, vești bune despre economia americană

Anul trecut, banca pe care o conduce Jamie Damon, a...

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...

Cum poate achiziționa China cipurile Nvidia interzise

Altfel spus, nimic nu este imposibil.

Șoferii pot achita Rovinieta pentru 10 zile prin SMS

O veste bună vine pentru șoferii care au nevoie de...

Adunarea generală a L’Oréal, „un start-up vechi de un secol”

Numărul unu mondial al produselor de frumusețe a...

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...

Google face o nouă investiție majoră într-un centru de date

Google a ales Olanda pentru noul său centru de date în...

Tranzacţie pe piaţa românească de software

Adnumus intermediază cu succes achiziția de către Eleco...


pixel