ANIS dorește informații suplimentare despre ajutorul de 2.500 de lei acordat de Guvern
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Bani pentru români! Ajutor pentru plata facturile la energie. Marcel Boloș: Ar putea fi în jur de 4 milioane de beneficiari
Bani pentru români! Ajutor pentru plata facturile la energie. Marcel Boloș: Ar putea fi în jur de 4 milioane de beneficiari
Reprezentanţii Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii IT (ANIS) solicită Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) lămuriri suplimentare privind procesul de restituire a diferenţelor de bani în cazul în care valoarea echipamentelor achiziţionate de către angajator este mai mică de 2.500 de lei pentru fiecare tele-salariat, aşa cum este prevăzut în Ordinul Ministerului, precum şi dacă această sumă include sau nu TVA.

"ANIS consideră important ca documentul publicat în Monitorul Oficial în data de 10 septembrie a.c. să cuprindă şi data de la care se aplică Ordinul Ministerului pentru achiziţia de echipamente. Un alt aspect important îl reprezintă bugetul total alocat pentru astfel de achiziţii ori numărul de tele-salariaţi pentru care există buget. Aceste aspecte sunt necesare pentru a transparentiza tot procesul de sprijinire a companiilor. De asemenea, Asociaţia menţionează necesitatea detalierii procesului de restituire a diferenţelor de bani în cazul în care valoarea echipamentelor achiziţionate de angajator este mai mică de 2.500 de lei pentru fiecare telesalariat, aşa cum este prevăzut în Ordinul Ministerului, şi dacă această sumă include sau nu TVA", se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei profesionale, transmis marţi Agerpres.

ANIS ridică, totodată, problema achiziţionării de echipamente doar pentru o parte din angajaţii care se califică pentru ajutorul de stat.

"Concret, Asociaţia propune scenariul în care o companie are doi telesalariaţi, iar angajatorul a cumpărat un laptop în valoare de 5.000 de lei, deoarece unul dintre telesalariaţi avea deja laptop. În acest caz, este necesar de a se specifica în Ordinul Ministerului modul în care compania respectivă va deconta sumele, dacă este vorba despre 2.500 sau 5.000 de lei. Ordinul Ministerului menţionează că decizia de acordare a banilor pentru echipamente revine Agenţiilor pentru Ocuparea Forţei de Muncă judeţene, respectiv Directorilor acestora. ANIS atrage atenţia asupra subiectivismului acestei hotărâri, în special în contextul achiziţionării de licenţe software care au modalităţi diferite de stabilire a preţurilor", menţionează sursa citată.

BNR: Ministerul Finanţelor Publice a atras 15 de milioane de lei de la bănci

De asemenea, Asociaţia susţine necesitatea aplicării sprijinului pentru angajatori şi pentru perioada stării de alertă, nu doar pentru cele două luni de stare de urgenţă.

Conform Ordinului ministrului Muncii 1376/2020 publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial, firmele trebuie să trimită firmele la Agenţiile de Ocupare a Forţei de Muncă o declaraţie pe proprie răspundere, precum şi alte formulare pentru a beneficia de ajutoarele a câte 2.500 de lei pentru achiziţionarea de laptopuri pentru salariaţii care lucrează de acasă.

Suma poate fi solicitată până la finalul anului 2020 pentru fiecare angajat care a lucrat în regim de telemuncă cel puţin 15 zile în starea de urgenţă.

Înfiinţată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT româneşti şi sprijină dezvoltarea industriei locale de software şi servicii, creşterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât şi a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse.

În cadrul Asociaţiei sunt înscrişi peste 130 de membri - atât companii mici, cât şi multinaţionale, firme cu capital românesc sau străin, cu sedii în toate marile centre IT din ţară.

Peste 38.000 de angajaţi care lucrează în companiile membre ale ANIS generează o cifră de afaceri ce depăşeşte 2,5 miliarde de euro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel