ANAF a demarat verificare caselor de marcat ale comercianților
Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Florin Cîțu a declarat că programul de digitalizare trebuie continuat, premierul subliniind că își dorește concretizarea proiectului e-facturare până la sfârșitul anului.
Florin Cîțu a declarat că programul de digitalizare trebuie continuat, premierul subliniind că își dorește concretizarea proiectului e-facturare până la sfârșitul anului.
Inspectorii antifraudă fiscală au identificat, în cadrul controalelor efectuate în luna august, abateri în privința modului în care firmele fiscalizează încasările prin intermediul caselor de marcat și au aplicat 256 de avertismente și sancţiuni contravenţionale în valoare de 7,61 milioane de lei.

Conform unui comunicat ANAF, în luna august inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală au verificat 1.341 de firme din toată țară, care vindeau produse și prestau servicii în domenii precum comerţul cu îmbrăcăminte, încălţăminte și produse nealimentare, alimentaţie publică (restaurante, cluburi, baruri, cafenele, patiserii, legume-fructe), florării, servicii de înfrumusețare (coafor, frizerii, centre de relaxare), vulcanizări etc.

Valoarea totală a celor 1.553 de amenzi dispuse este de 6,88 milioane lei, iar confiscările de numerar, venituri ilicite şi bunuri au totalizat 737.706 lei. Totodată, pentru încălcarea prevederile legale privind utilizarea și dotarea caselor de marcat, inspectorii antifraudă au dispus suspendarea activității comerciale în 61 de locații.

ANAF cere sprijinul contribuabililor. Despre ce este vorba

De la începutul anului până în prezent, a fost verificat modul în care 4.832 de firme din toată țară fiscalizează încasările prin intermediul caselor de marcat. Au fost identificate abateri de la prevederile legale, au fost aplicate 1.470 avertismente și au fost dispuse 4.366 amenzi contravenţionale în cuantum total de 21,14 milioane de lei, iar confiscările de numerar, venituri ilicite şi bunuri au totalizat 4,15 milioane de lei.

În timpul controalelor antifraudă contribuabilii au fost informați din nou despre obligaţia legală de a se dota cu noile case de marcat cu jurnal electronic și de ale utiliza lor pentru fiscalizarea tuturor încasărilor provenite din vânzările de bunuri sau prestările de servicii direct către populaţie. Contribuabilii au, de asemenea, obligaţia de a întocmi documente justificative pentru toate sumele introduse în punctul de lucru, de a întocmi şi utiliza documente justificative fiscale şi contabile specifice operațiunilor economice efectuate.

Este important de știut că după dispunerea planurilor de remediere nu se vor mai aplica avertismente și urmează sancțiuni importante: amendă de până la 10.000 lei, confiscarea tuturor încasărilor, chiar dacă au fost înregistrate în case de marcat vechi fără jurnal electronic și suspendarea activității comerciale a punctului de lucru până la dotarea cu noile case de marcat cu jurnal electronic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Finanțele au publicat ghidul e-Transport

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...

Angajatorii europeni oferă sute de joburi românilor

Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel