Americanii au testat un aparat nemaiîntâlnit. Construit de Boeing VIDEO
Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Un aparat menit să rezolve multe probleme
Un aparat menit să rezolve multe probleme
În statul american Illinois a decolat pentru prima dată o dronă de alimentare în aer. Boeing MQ-25 Stingray s-a desprins de la sol, s-a ridicat și după două ore, a aterizat lin și fără probleme. Zborul aparatului a fost coordonat de doi operatori. 

”Succesul acest test cu doi ani de zile înainte ca drona să intre în serviciu reprezintă un mare pas înainte. Dronele de alimentare în aer vor extinde considerabil posibilitățile aviației”, a comentat directorul acestui program, căpitanul Chad Reed.

Alimentarea în aer reprezintă, potrivit analiștilor, călcâiul lui Ahile al strategiei militare a armatei americane, în special a US Navy, care se bazează pe grupările de atac. Pentru a reduce din greutatea aparatelor, aviația de punte este nevoită să plece în misiuni cu rezervoarele pe jumătate goale, completând cantitatea necesară de carburant în aer.

Citește și Mai tari decât orice rachete. Sunt mici, dar fac ravagii

Raza de acțiune a avioanelor de luptă folosite de flota militară a SUA este de 800 de kilometri, prea scurtă pentru angajarea unor misiuni pe distanță mare împotriva unor adversari precum Rusia și China. Or, în caz de conflict, tradiționalele rezervoare zburătoare sunt printre primele ținte ale avioanelor inamice. Dronele de alimentare au rolul de a rezolva această problemă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel