Americanii au numărat câte avioane de luptă sunt în lume
Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Prea multe și, totusi, puține
Prea multe și, totusi, puține
Cele mai multe avioane de luptă sunt deținute de Statele Unite, urmate de China și, pe locul trei, de Rusia, au calculat experții firmei Air Power, pe baza datelor furnizate de raportul World Air Forces 2019 și site-ul de specialitate FlightGlobal. 

Conform clasamentului elaborat de specialiștii americani, Statele Unite ocupă primul loc, cu 2925 avioane de război. Pe poziția secundă, la mare distanță, se află China, cu 1624, iar pe trei Rusia, cu 1591. Mai departe, urmează, în ordine India, Coreea de Nord și cea de Sud, Pakistan, Egipt, Arabia Saudită și Japonia.

Potrivit datelor disponibile, acestei 10 țări dețin, în total, 64% din numărul total de avioane de luptă existente la nivel mondial, inclusiv bombardiere. Analiștii americani constată faptul că în top nu figurează Israel, care posedă numai 319 avioane de luptă.

Citește și Rușii dezvoltă o armă pe cât de simplă pe atât de revoluționară

Pe de altă parte, analiștii de la Air Power au stabilit că, la nivel mondial, există 14.827 de avioane de atac, dintre care 2280 sunt F-18, sub diferite variante. Pe locul doi se află tot un avion american, F/A-18, cu 1090 de unități, treapta a treia fiind ocupă de familia de avioane Su-27/30, cu 1066 de bucăți.

Pe listă se mai regăsesc, în ordine F-15 (924 de unități), MiG-29 (829), Eurofighter (490), Su-25 (485), aparatul chinezesc J/F-7 (418), mașina americană F-5 (396) și Su-24 (392).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel