Amenzile rutiere, majorate cu 50% de la 1 ianuarie 2020
Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Oraşul care va înfiinţa „Poliţia vaccinării”, cu salarii tentante
Oraşul care va înfiinţa „Poliţia vaccinării”, cu salarii tentante
Punctul de amendă a fost înghețat de Guvern din anul 2017 și până acum. În cazul în care actualul Guvern ia decizia de a nu mai menține la acest nivel și vor fi aduse la zi, atunci amenzile rutiere se vor majora și cu 50%.

Guvernul Orban nu a făcut încă nicio precizare în acest sens însă circulă informații, venite pe surse guvernamentale, conform cărora Executivul ar dori liberarea amenzilor.

La acest moment valoare puntului de amendă este de 10% din salariul minim brut, însă acesta ar urmă să crească de la începutul anului viitor până la 2.230 de lei. Chiar dacă salariul minim brut a mai crescut și în ultimii doi ani, autoritățile au luat mereu decizia prin ordonanță de urgență de a plafona punctul de amendă la 145 de lei, conform valorii din momentul în care salariul minim brut pe economie era de doar 1.450 de lei!

Eliminarea supraaccizei. Consiliul Concurenţei va monitoriza preţul carburanţilor

În acest context a apărut și o declarație făcută de Ionel Danca, șeful Cancelariei noului premier liberal Ludovic Orban, care transmite practic că nu s-a luat încă nicio decizie. Declarația acestuia lasă însă loc de interpretări, nefiind clar dacă noul Executiv se gândește măcar la o nouă plafonare a punctului de amendă sau dacă o altă varianta de lucru este luată în calcul la această ora.

Dacă punctul de amendă va crește la 223 de lei începând cu dată de 1 ianuarie 2020, amenzile din Clasa I ar urmă să fie cuprinse între 446 și 669 de lei, în timp ce amenzile prevăzute în Clasa II ar urmă să fie cuprinse între 892 și 1.115 lei. Totodată, amenzile din Clasa III ar putea fi cuprinse între 1.338 și 1.784 de lei, în timp ce amenzile din Clasa IV ar putea ajunge până la o valoare maximă de 4.460 de lei. În cele din urmă, amenzile din Clasa V, sancționate cu până la 100 de puncte de amendă, ar urmă să fie cuprinse între 4.683 și 22.300 de lei!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Bosch avertizează asupra unui posibil nou val de concedieri

Orice reduceri de personal vor fi efectuate "cu simţul...

Mai multe servicii BRD nu vor fi disponibile. Anunţul băncii

BRD anunţă noi lucrări de mentenanţă a sistemelor...

De ce România riscă să piardă banii din PNRR. Răspunsul MIPE

Comisarul european Celine Gauer, responsabil în cadrul...

Alți doi Arnault intră în board-ul grupului LVMH

În vârstă de 31 și 29 de ani, Alexandre și Frédéric...

Prețul petrolului s-a stabilizat după o scădere abruptă

Prețurile la cele două referințe de petrol au recuperat...

CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar

CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la...

Miliardarul care râvnește la Royal Mail, Poșta britanică

Este vorba de miliardarul ceh Daniel Kretinsky care a...

Recordul de vizitatori, doborât: Japonia se întrece pe sine

Japonia nu se poate lăuda cu plaje întinse și însorite....


pixel