Ambițiile Austriei în calitate de investitor important
Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Autoritățile de la Viena nu vor un rol pasiv
Autoritățile de la Viena nu vor un rol pasiv
Guvernul Austriei intenţionează să joace un rol activ în companiile care sunt cruciale pentru ţară şi va ajuta la elaborarea strategiilor corporative, a declarat marţi ministrul austriac de Finanţe, Hartwig Loeger, transmite Bloomberg. 

Österreichische Beteiligungs AG (OBAG), companie holding care a luat naştere luna trecută prin reformarea fostului holding ÖBIB, deţine participaţii la Österreichischen Post (52,85%), OMV (31,5%), Casinos Austria (33,24%) şi Telekom Austria (28,42%).

"Nu vrem să acţionăm ca un investitor care doar furnizează fonduri. Pentru companiile care au un rol important pentru Austria, precum energia sau infrastructura, vrem să dispunem de opţiunea de a fi implicaţi în mod activ în discuţiile cu privire la deciziile strategice", a declarat Loeger. Acesta a dat drept exemplu compania Telekom Austria, unde Guvernul de la Viena ar dori să se pună accentul pe investiţiile în infrastructura din Austria, chiar dacă este doar unul dintre acţionarii. Grupul America Movil SAB, controlat de miliardarul mexican Carlos Slim, deţine pachetul majoritar de acţiuni la Telekom Austria.

Tensiuni deloc benefice

Ministrul austriac de Finanţe a mai spus că tensiunile care există în jurul B&C Privatstiftung, un trust privat care deţine participaţii la mai multe mari companii industriale din Austria nu au fost benefice pentru imaginea Austriei ca loc de afaceri.

B&C Privatstiftung, care deţine participaţii la producătorul de cauciuc Semperit AG şi producătorul de aluminiu Amag Austria Metall AG, se luptă pentru control cu grupul bancar italian UniCredit SpA şi investitorul Michael Tojner.

Citește și UE va examina mai atent investiţiile străine directe

"Companiile din portofoliul B&C sunt important pentru Austria. Am constatat că există investitori interesaţi să facă modificări radicale, ceea ce considerăm că este un subiect important", a spus Loeger. Acesta a subliniat că până acum nu i s-a cerut să contribuie la rezolvarea conflictului de la B&C Privatstiftung.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al OMV Petrom, cu o participaţie de 51,01%, iar Ministerul Energiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Upstream (Explorare şi Producţie), Downstream Oil (Rafinare şi Marketing), Downstream Gas (Gaze şi Energie).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Bugetele C.E. Oltenia, Romarm şi IOR, aprobate de Guvern

Decizii importante ale Guvernului României, în şedinţa...

Zara, sursă de inspiraţie pentru cei de la H&M

Noua conducere a H&M se inspiră din strategia...

OUG pentru scăderea prețului gazelor naturale

Guvernul României a adoptat o nouă Ordonanță de Urgență...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel