Adversară de temut pentru Serena Williams, pe teren, dar și în afaceri
Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Tânără, ambițioasă și talentată
Tânără, ambițioasă și talentată
Naomi Osaka a înțeles, înaintea colegelor ei mult mai experimentate, că succesul în sport și atenția brandurilor nu sunt veșnice. La 21 de ani, jucătoarea de tenis pune deja bazele afacerii sale. Experții susțin căk dacă va continua în acest ritm, Naomi Osaka are toate șansele să o întreacă pe Serena Williams. 

Naomi Osaka a intrat în atenția generală anul trecut, când a triumfat la US Open. Patru luni mai târziu, ea devenea prima rachetă a lumii. Dar este greu să te menții la înălțime, mai ales când în afara terenului de tenis se deschis largi oportunități, iar fiecare jucător încearcă, și acolo, să-și ocupe locul. Pentru sfaturi despre cum alegi drumul corect, Osaka a apelat recent la un sportiv, care a dominat peste două decenii în domeniul său - fostul baschetbalist Kobe Bryant.

Osaka a semnat deja câteva mari contracte de sponsorizare, care i-au adus anul acesta 30 de milioane de dolari, venit net. În același timp, jucătoarea de tenis a încheiat acorduri de colaborare cu alte trei companii - producătorul de băuturi pentru sportivi, BodyArmor, cu brandul Hyperice și cu fabricantul de căști audi Muzik, intrând în capitalul acestor firme. ”I-am rugat pe colabotorii mei să caute branduri care să corespundă caracterului meu și intereselor mele”, spune Osaka.

În urma acestor operațiuni, Osaka a urcat pe locul doi în topul Forbes al celor mai bine plătite sportive din lume, cu un veit de 24,3 milioane de dolari, la distanță relativă de liderul clasamentului, Serena Williams, cu 29,2 milioane de dolari câștigate în 2019. ”Osaka reprezintă un triplu pericol pentru alții: este talentată, are aptitudini de designer și manifestă un interes sincer pentru acțiuni de binefacere”, a apreciat fondatorul și directorul general al Muzik, Jason Hardi.

Citește și Serena Williams, o milionară ambițioasă. Afacerile sportivei

Citește și Alexis Ohanian. Cine este soțul Serenei Williams

Dar poate cea mai importantă companie pentru situația financiară a lui Naomi Osaka este Nike. Conform contractului, producătorul de vestimentație sporitivă îi plătește jucătoarei de tenis 10 milioane de dolari pe an. Pentru a obține semnătura tinerei Osaka, extrem de curtată și de Adidas, Nike a acceptat o excepție rară: Naomi are aprobarea companiei de a purta și alte logo-uri pe uniforma de tenis - o afacere profitabilă pentru jucătorii de elită. Un privilegiu de care a beneficiat doar chinezoaica Li Na. Nici Serena, nici Federer, nici Nadal sau Agassi nu s-au bucurat de o astfel de atidine din partea Nike.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România a importat mai multe gaze naturale

În orice caz, așa reiese din datele statistice oficiale. 

Apple vrea să rezolve o mare problemă legată de tastatură

Tastaturile sunt adevărate cuiburi de mizerie și...

Putin vrea o bursă a cerearelor pentru BRICS

Președintele Rusiei Vladimir Putin a ordonat guvernului...

În Japonia, AI prezice ce angajați vor demisiona

Companiile japoneze se străduiesc să-și protejeze...

FMI cere Germaniei să cheltuiască mai mult

În schimb, Franța și Italia au fost îndemnate să fie mai...

Bitcoin a efectuat a patra sa înjumătățire

Bitcoin și-a finalizat vineri "înjumătățirea", un...

China lansează o nouă forță de apărare cibernetică

China a anunțat crearea în cadrul armatei a unei noi...

Ştirile dimineţii. Veşti bune pentru români

Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024. 

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...


pixel