Adrian Oros: E o secetă extremă şi puternică
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că o secetă ca aceea de acum nu a mai fost în România de 50-60 de ani şi că încearcă să-i obişnuiască pe fermieri să-şi asigure culturile.

"E o secetă extremă şi puternică, ce s-a instalat în această parte a Europei, nu numai în România, care se suprapune acestei crize a evoluţiei pandemiei COVID. (...) Secetă ca anul acesta, spun specialiştii, n-a fost de 50-60 de ani", a afirmat Adrian Oros.

Ministrul Agriculturii: 1,3 milioane de hectare, declarate calamitate până acum

Ministrul a mai spus că până acum sunt înregistrate 1,4 milioane de hectare de culturi afectate de secetă.

"În afară de faptul că-i despăgubim, încercăm să-i încurajăm pe fermieri - pentru că sunt şi alte fenomene climatice nefavorabile sau extreme care pot să le diminueze producţiile, grindină, inundaţii, îngheţ, ploi torenţiale, furtuni - încercăm să-i obişnuim să-şi asigure culturile. (...) Ministerul Agriculturii suportă 70% din poliţa de asigurare. În acelaşi timp, încercăm să negociem cu băncile să fie prinsă în poliţa de asigurare şi seceta, pentru că foarte multe bănci nu asigură pentru secetă sau acolo unde asigură pentru secetă, condiţiile pe care le impun în contracte nu sunt acceptate sau sunt foarte greu acceptate de fermieri", a adăugat Adrian Oros. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...

Bosch avertizează asupra unui posibil nou val de concedieri

Orice reduceri de personal vor fi efectuate "cu simţul...


pixel