Adrian Goicea. Transelectrica este precum sistemul circulator în corpul omenesc VIDEO
Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Libanul scufundat din nou în întuneric
Libanul scufundat din nou în întuneric
EXCLUSIV
Adrian Goicea, președinte al Consiliului de Supraveghere Transelectrica, a vorbit despre principalele obiective ale companiei, dar și despre ce înseamnă această importantă întreprindere pentru Românie, la dezbaterea online marca DC Media Group: Energy Forum: Liberalizarea pieței de energie și gaze.  

”Întrucât am constatat că publicul larg, în special consumatorii, nu cunosc nici profilul, nici importanța strategică a Transelectrica, aș dori să fac o prezentare a companiei, a subliniat Adrian Goicea. El a precizat în aceast sens că, la nivel național, Transelectrica îndeplinește rolul de operator și de transport în sistem și are în administrare rețeaua de transport a energiei, fiind responsabilă cu asigurarea fluxului vital de energie electrică la nivel întregii țări. 

”Este un fel de sistem circulator, cum este sistemul circulator în corpul omenesc. Fără energie nu se poate trăi”, a precizat președintele Consiliului de Supraveghere Transelectrica. 

El a adăugat că Transelectrica are în subordine Dispeceratul Energetic Național, care are funcție de echilibrare a consumului și de păstrare a parametrilor calitativi ai energiei. ”Adică să fie păstrată tot timpul o frecvență în jur de 50 de Herți și tensiunea care este prevăzută”, a explicat Adrian Goicea. 

Citește și Prețuri energie. Badea: Au existat discrepanțe FOARTE MARI (VIDEO)

Subliniind importanța și responsabilitatea acestei activități pentru securitatea întregului sistem, Adrian Goicea a subliniat că orice greșeală putând conduce la o pană generalizată de energie electrică din care se iese cu mare greutate și cu înregistrarea unor pagube considerabile. 

El a adăugat, de asemenea că Transelectrica este conectată la rețelele tururor țărilor învecinate. În același timp, rețeaua de transport a companiei constituie inclusiv suportul pieței de energie, unde producătorii injectează energia produsă și de unde angrosiștii își extrag energia pentru tranzacționare către consumatori. ”Este ca o tarabă, ca un magazin unde se pun mărfurile la vânzare”, a concluzionat Adrian Goicea.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Bugetele C.E. Oltenia, Romarm şi IOR, aprobate de Guvern

Decizii importante ale Guvernului României, în şedinţa...

Zara, sursă de inspiraţie pentru cei de la H&M

Noua conducere a H&M se inspiră din strategia...

OUG pentru scăderea prețului gazelor naturale

Guvernul României a adoptat o nouă Ordonanță de Urgență...

Ajutoare de urgenţă acordate de Guvern

Pe agenda şedinţei de Guvern de joi se află şi o...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel