Ştirile dimineţii. Veşti bune pentru români
Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024.
Este vorba despre o nouă inițiativă legislativă care a fost deja adoptată de Camera Deputaților. La ora actuală, această prevedere se aplică numai parlamentarilor, magistraților și aleșilor locali, ceea ce constituie o inechitate în viziunea inițiatorilor noii legi.
Astfel, este prevăzută extinderea acestei prevederi și asupra altor beneficiari ai pensiilor speciale precum militarii, polițiștii, diplomații dar și personalul auxiliar al instanțelor judecătorești sau parchetelor, personalul de specialitate criminalistică, personalul care ocupă funcții auxiliare de spericalitate criminalistică, tehnicienii criminaliști, practic, toți beneficiarii pensiilor speciale se vor supune acelorași reguli.
Avocatul Poporului a RĂSPUNS acuzațiilor. NU beneficiază de pensie specială
Propunerea legislativă a fost adoptată tacit de Senat și a primit votul decisiv în Camera Deputaților, unde a suferit mici modificări.cu mici modificări față de forma inițială a propunerii. Mai departe, documentul trebuie să ajungă la promulgare, dacă nu trece mai întâi pe la Curtea Constituțională, în urma unei sesizări.
Noua prevedere legală spune că pensia specială se va pierde în cazul condamnării definitive pentru fapte de corupție precum: luare sau dare de mită și trafic de influență.
"Prin adoptarea acestei inițiative legislative nu va mai exista o inechitate între beneficiarii pensiilor de serviciu sau așa-numitele pensii speciale pentru diferitele categorii profesionale; condițiile de acordare a acestor pensii de serviciu trebuie să fie la fel", se spune în expunerea de motive a inițiativei legislative.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024.
Ministerul Finanţelor...
Cifrele zilei de la...
Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.
Noi liste cu dosare aprobate...
Banca Națională a României a...
Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...
Autoritățile ungare au anunțat...
Puterile G7 sunt hotărâte să...
Răspunsul Israelului la atacul...
Este concluzia unui studiu care...
Situaţia dificilă din punct de...
Oficialii nord-coreeni s-au...
Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...
Prețul cuprului a atins vineri...
Marile platforme de retail...
O decizie adoptată la cererea...
Banca Centrală Europeană este...
Grupul din California a...
Israelul a venit cu un răspuns...
Platforma a anunțat joi nu va...
Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...
Economia regiunilor Orientului...
Grupaj de ştiri.