Acțiunile Băncii Transilvania, vedetele zilei la BVB
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Bursa a închis în creștere, deși valoarea tranzacțiilor a scăzut
Bursa a închis în creștere, deși valoarea tranzacțiilor a scăzut
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi iar valoarea tranzacţiilor a coborât la 29,3 milioane de lei (6,2 milioane euro), de la 99 milioane lei (20,95 milioane de euro) miercuri.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o apreciere de 0,49%, până la 9.358,82 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a "câştigat" 0,51%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,76%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,64%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,86%. Indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o apreciere de 0,64%.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Banca Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 4,7 milioane de lei, urmate de titlurile Romgaz (2,9 milioane de lei) şi Fondul Proprietatea (1,8 milioane de lei).

Citește și Veselie la Bursa București! Tranzacţiile au depășit 99 milioane de lei

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Patria Bank, care s-au apreciat cu 7,54%, Societatea de Construcţii Napoca (+5,9%) şi Compa (+5,4%). Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Rompetrol Rafinare (-3,09%), Oil Terminal (-2,5%) şi Artego (-2,1%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel